Mă plimbam singură .. pe stradă ! Treceau nepăsătoare zeci de suflete foarte aproape de mine , pe unii chiar îi priveam fix şi păstram contactul vizual câteva secunde , dar nimic… De unii mă loveam întâmplător , îmi ceream scuze şi îmi lăsam o urmă din simplitate în acel gest … Mergeam parcă fără viaţă prin mulţime , nu-mi simţeam inima şi mă întrebam cum de pot totuşi să simt singurătatea atât de profund !
În cursul zilei mi-am conturat un răspuns , nu era singurătate , era dezamăgire , era stres şi aşteptarea îndelungată!
Am sufletul prins în mreje , am privirea împăienjenită de dorinţă , totul mă trimitea la trecut – vandalizată şi făcută mică de greşelile mele !
Azi mă eliberez şi îţi spun ţie ,ce mă citeşti acum, mereu când îţi va fi greu vei fi singur , vei merge ca mine pe stradă şi nu vei simţi nimic , vei căuta răspunsuri în străini , vei încerca să-i transformi în oameni dragi şi vei da greş!
Din toţi va fi acolo doar Dumnezeu , care te ştie şi îţi numără lacrimile, le pune la loc sigur şi ţi le va da la momentul potrivit să-ţi uzi florile din suflet !
OBITER DICTA 